Neruda

Îmi placi cînd esti tãcutã cãci parcã esti absentã, Si mã auzi din depãrtare si vocea mea nu te atinge. Se pare cã ochii ti-ar fi zburat Si se pare cã un sãrut si-ar pecetlui buzele. Cum toate lucrurile sînt pline de sufletul meu Te ridici deasupra lor, plinã de sufletul meu. Fluture de vis, te asemeni cuvîntului melancolie. Îmi placi cînd esti tãcutã si parcã esti îndepãrtatã Si parcã te plîngi, fluture în soaptã. Si mã auzi din depãrtare si vocea mea nu te ajunge. Lasã-mã sã tac si eu cu tãcerea ta. Lasã-mã sã-ti si vorbesc prin tãcerea ta Luminoasã ca o lampã, simplã ca un inel. Esti precum e noaptea, tãcutã si înstelatã Tãcerea ta e stelarã, atît de îndepãrtatã si de simplã. Îmi placi cînd esti tãcutã cãci parcã esti absentã. Distantã si îndureratã ca si cînd ai fi murit. Un cuvînt atunci, un zîmbet ajung. Si sînt bucuros cã nu e adevãrat