miercuri, 30 decembrie 2009
marți, 22 decembrie 2009
Cine moare
Moare câte puţin cine se transformă în sclavul obişnuinţei,
urmând în fiecare zi aceleaşi traiectorii;
cine nu-şi schimbă existenţa;
cine nu riscă să construiască ceva nou;
cine nu vorbeşte cu oamenii pe care nu-i cunoaşte.
Moare câte puţin cine-şi face din televiziune un guru.
Moare câte puţin cine evită pasiunea,
cine preferă negrul pe alb şi punctele pe "i" în locul unui vârtej de emoţii,
acele emoţii care învaţă ochii să strălucească,
oftatul să surâdă şi care eliberează sentimentele inimii.
Moare câte puţin cine nu pleacă atunci când este nefericit în lucrul său;
cine nu riscă certul pentru incert pentru a-şi îndeplini un vis;
cine nu-şi permite măcar o dată în viaţă să nu asculte sfaturile "responsabile".
Moare câte puţin cine nu călătoreşte;
cine nu citeşte;
cine nu ascultă muzică;
cine nu caută harul din el însuşi.
Moare câte puţin cine-şi distruge dragostea; cine nu se lasă ajutat.
Moare câte puţin cine-şi petrece zilele plângându-şi de milă şi detestând ploaia care nu mai încetează.
Moare câte puţin cine abandonează un proiect înainte de a-l fi început;
cine nu întreabă de frică să nu se facă de râs
şi cine nu răspunde chiar dacă cunoaşte întrebarea.
Evităm moartea câte puţin, amintindu-ne întotdeauna că "a fi viu" cere un efort mult mai mare decât simplul fapt de a respira.
Doar răbdarea cuminte ne va face să cucerim o fericire splendidă.
Totul depinde de cum o trăim...
Dacă va fi să te înfierbânţi, înfierbântă-te la soare.
Dacă va fi să înşeli, înşeală-ţi stomacul.
Dacă va fi să plângi, plânge de bucurie.
Dacă va fi să minţi, minte în privinţa vârstei tale.
Dacă va fi să furi, fură o sărutare.
Dacă va fi să pierzi, pierde-ţi frica.
Dacă va fi să simţi foame, simte foame de iubire.
Dacă va fi să doreşti să fii fericit, doreşte-ţi în fiecare zi...
urmând în fiecare zi aceleaşi traiectorii;
cine nu-şi schimbă existenţa;
cine nu riscă să construiască ceva nou;
cine nu vorbeşte cu oamenii pe care nu-i cunoaşte.
Moare câte puţin cine-şi face din televiziune un guru.
Moare câte puţin cine evită pasiunea,
cine preferă negrul pe alb şi punctele pe "i" în locul unui vârtej de emoţii,
acele emoţii care învaţă ochii să strălucească,
oftatul să surâdă şi care eliberează sentimentele inimii.
Moare câte puţin cine nu pleacă atunci când este nefericit în lucrul său;
cine nu riscă certul pentru incert pentru a-şi îndeplini un vis;
cine nu-şi permite măcar o dată în viaţă să nu asculte sfaturile "responsabile".
Moare câte puţin cine nu călătoreşte;
cine nu citeşte;
cine nu ascultă muzică;
cine nu caută harul din el însuşi.
Moare câte puţin cine-şi distruge dragostea; cine nu se lasă ajutat.
Moare câte puţin cine-şi petrece zilele plângându-şi de milă şi detestând ploaia care nu mai încetează.
Moare câte puţin cine abandonează un proiect înainte de a-l fi început;
cine nu întreabă de frică să nu se facă de râs
şi cine nu răspunde chiar dacă cunoaşte întrebarea.
Evităm moartea câte puţin, amintindu-ne întotdeauna că "a fi viu" cere un efort mult mai mare decât simplul fapt de a respira.
Doar răbdarea cuminte ne va face să cucerim o fericire splendidă.
Totul depinde de cum o trăim...
Dacă va fi să te înfierbânţi, înfierbântă-te la soare.
Dacă va fi să înşeli, înşeală-ţi stomacul.
Dacă va fi să plângi, plânge de bucurie.
Dacă va fi să minţi, minte în privinţa vârstei tale.
Dacă va fi să furi, fură o sărutare.
Dacă va fi să pierzi, pierde-ţi frica.
Dacă va fi să simţi foame, simte foame de iubire.
Dacă va fi să doreşti să fii fericit, doreşte-ţi în fiecare zi...
luni, 21 decembrie 2009
duminică, 20 decembrie 2009
marți, 8 decembrie 2009
duminică, 6 decembrie 2009
marți, 10 noiembrie 2009
sâmbătă, 31 octombrie 2009
sâmbătă, 24 octombrie 2009
vineri, 2 octombrie 2009
vineri, 18 septembrie 2009
Accepta-te asa cum esti
“Cine se caută pe sine, găseşte lumea, cine caută lumea, se găseşte pe sine.” Un muzeu in labirint
Oricare ar fi modul de a te purta cu tine, asa te vei purta si cu ceilalti. Daca te urasti pe tine, ii vei uri si pe ceilalti. Iubire de sine ? Mereu ne gandim ca pentru a iubi avem nevoie de cineva. Ti s-a spus ca nu meriti nimic, ca nu esti ceea ce ar trebui sa fii si ai fost conditionat astfel. Simti ca sunt multi “ar trebui” atarnati deasupra capului tau si ca acesti “ar trebui” sunt aproape imposibil de infaptuit iar atunci cand nu reusesti s-o faci te simti vinovat. O ura adanca rasare din interiorul tau pentru tine. Cum ai putea sa-i iubesti pe altii ? Asa plin de ura, unde vei putea gasi iubire ? Prin urmare doar te prefaci. In sufletul tau nu iubesti pe nimeni - nu poti.
“Noi suntem ca un cântec, nu credeţi? Un cântec nu se poate cânta niciodată de la sfârşit spre început. Trebuie să-l cânţi totdeauna îndreptându-te spre sfârşit.”
Urmatorul pas este sa te accepti pe tine asa cum esti si sa fii doar tu insuti. Cand nu incerci sa fii altcineva esti pur si simplu relaxat si te simti in armonie pentru ca dispar conflictele interioare. In acea stare noua de inocenta vei simti compasiunea si iubirea de sine. Si abia apoi vei incepe sa-i accepti si pe ceilalti. Trandafirii infloresc atat de frumos pentru ca nu incearca sa devina lotusi. Iar lotusii sunt atat de minunati cand infloresc fiindca n-au auzit nicio legenda despre alta floare.
“Invatati sa lasati pe chipul vostru sa infloreasca un zambet. Este darul pe care-l oferiti aproapelui, este darul pe care-l oferiti intregului Univers!” Despre dragoste
Oricare ar fi modul de a te purta cu tine, asa te vei purta si cu ceilalti. Daca te urasti pe tine, ii vei uri si pe ceilalti. Iubire de sine ? Mereu ne gandim ca pentru a iubi avem nevoie de cineva. Ti s-a spus ca nu meriti nimic, ca nu esti ceea ce ar trebui sa fii si ai fost conditionat astfel. Simti ca sunt multi “ar trebui” atarnati deasupra capului tau si ca acesti “ar trebui” sunt aproape imposibil de infaptuit iar atunci cand nu reusesti s-o faci te simti vinovat. O ura adanca rasare din interiorul tau pentru tine. Cum ai putea sa-i iubesti pe altii ? Asa plin de ura, unde vei putea gasi iubire ? Prin urmare doar te prefaci. In sufletul tau nu iubesti pe nimeni - nu poti.
“Noi suntem ca un cântec, nu credeţi? Un cântec nu se poate cânta niciodată de la sfârşit spre început. Trebuie să-l cânţi totdeauna îndreptându-te spre sfârşit.”
Urmatorul pas este sa te accepti pe tine asa cum esti si sa fii doar tu insuti. Cand nu incerci sa fii altcineva esti pur si simplu relaxat si te simti in armonie pentru ca dispar conflictele interioare. In acea stare noua de inocenta vei simti compasiunea si iubirea de sine. Si abia apoi vei incepe sa-i accepti si pe ceilalti. Trandafirii infloresc atat de frumos pentru ca nu incearca sa devina lotusi. Iar lotusii sunt atat de minunati cand infloresc fiindca n-au auzit nicio legenda despre alta floare.
“Invatati sa lasati pe chipul vostru sa infloreasca un zambet. Este darul pe care-l oferiti aproapelui, este darul pe care-l oferiti intregului Univers!” Despre dragoste
marți, 15 septembrie 2009
...
In viata nimic nu e perfect...oricat am incerca sa facem lucrurile sa mearga,sa multumim pe toti cei din jurul nostru,inclusiv pe noi...nu o sa reusim...cineva tot are de suferit...inclusiv noi" [...] Suntem supusi hazardului / unui destin destul de alambicat.Ca sa obtinem un lucru important inseamna ca am pierdut altul mai putin/la fel de important ca si cel obtinut.E o egalare a existentei,in care nimic nu se castiga,nimic nu se pierde,totul se supune unei realitati uneori nedreapta,alteori justificata si de cele mai multe ori,citita in profunzime,de neinteles
luni, 14 septembrie 2009
Atat de dulce -Mihai Eminescu
Atat de dulce, esti nebuno,
Ca le esti draga tuturor;
Cunosc femei ce dupa ochii
Si dupa zambetul tau mor.
Femei frumoase si copile
Te-ar indragi, te-ar saruta.
Tu ai iubirea tuturora -
Si numai eu iubirea ta.
Un farmec bland de fericire
Tu raspandesti oriunde-ai sta;
Esti fericirea tuturora
Si eu sunt fericirea ta.
De razi se desprimavareaza,
Invie totul unde-i sta,
Caci tu esti viata tuturora
Si numai eu viata ta.
De dragul Tau si flori si oameni
Si stele sa traiasca vor.
Pe mine ma iubesti tu numai
Si numai eu doresc sa mor.
Ca le esti draga tuturor;
Cunosc femei ce dupa ochii
Si dupa zambetul tau mor.
Femei frumoase si copile
Te-ar indragi, te-ar saruta.
Tu ai iubirea tuturora -
Si numai eu iubirea ta.
Un farmec bland de fericire
Tu raspandesti oriunde-ai sta;
Esti fericirea tuturora
Si eu sunt fericirea ta.
De razi se desprimavareaza,
Invie totul unde-i sta,
Caci tu esti viata tuturora
Si numai eu viata ta.
De dragul Tau si flori si oameni
Si stele sa traiasca vor.
Pe mine ma iubesti tu numai
Si numai eu doresc sa mor.
sâmbătă, 12 septembrie 2009
traieste ...
Trăieşte potrivit propriului tău sine oricare ar fi preţul. Oricare este miza,trăieste potrivit propriei tale conştientizări, potrivit propriei inimi şi simpţiri. Dacă pierzi sentimentul de confort nu dispera, vei avea o lumină subtilă în jurul tău şi strălucirea fericirii ii va afecta şi pe cei de lângă care te vei afla iar asta va radia în puterea de atracţie. Când eviţi suferinţa eviţi şi fericirea. Când încerci să scapi de probleme ai pierdut si soluţia lor iar când nu vrei să înfrunţi o situaţie de fapt iţi ocoleşti propria viată. Nu trăi controlat ci doar disciplinat, nu potrivit mie, nu potrivit altuia ci potrivit lumini tale interioare. Fii lumina pt tine însuţi. Cei mai mulţi oameni reacţionează şi nu răspund la o situaţie dată. Reacţia vine din experienţele anterioare, din trecut deci este nepotrivită cu situaţia nou apărută fiindcă existenţa este continu proaspătă. Răspunsul înseamnă clipă de clipă, nu este reacţie, este acţiune. Nu-i nimic dacă n-ai mai fi făcut-o deloc pana acuma. Incearcă de azi şi vei simpţi bucuria de a te ştii spontan. Greşala oameniilor a fost ca niciodată nu s-au priceput să se uite lângă ei. Li sa părut că dacă fericirea există, este foarte greu de atins.Dincolo de orizontul lor viaţa este cum ţi-o faci tu. Trăieşte şi fi fericit. Fă cea ce iţi place
duminică, 6 septembrie 2009
joi, 3 septembrie 2009
Era prin mai...
Era prin mai o noapte instelata
Si-am cunoscut-o in parcul inverzit
Ea mi-a soptit cu fata-n bujorata
Esti primul baiat pe care-l iubesc.
Dar intr-o zi cu noapte-ntunecoasa,
Un dor nebun veni ca din senin,
Sa intru carciumioara blestemata ,
Sa-mi tulbur mintea si sa beau la vin...
Pornii tarziu cu mintea tulburata
Cu pasi nesiguri inspre casa mea,
Unde-mi gasesc iubita mea culcata
In patul meu cu altul ea dormea...
Atunci nebun de-a vinului plutesc,
Am scos cutitul si l-am implantat
In pieptul celei care ma tradat
In pieptul celei ce-mi trada iubirea.
Si cum priveam la pieptu-i plin de sange
In gheara mortii ce se sfasia
In mine inimioara mi se stinge
Caci sora ei dormise langa ea...
A doua zi,legat de lanturile grele
In fata unei groaznice inchisori
Priveam in sus la cerul fara stele
Si ma gandeam la groaznicul amor...
Si-am cunoscut-o in parcul inverzit
Ea mi-a soptit cu fata-n bujorata
Esti primul baiat pe care-l iubesc.
Dar intr-o zi cu noapte-ntunecoasa,
Un dor nebun veni ca din senin,
Sa intru carciumioara blestemata ,
Sa-mi tulbur mintea si sa beau la vin...
Pornii tarziu cu mintea tulburata
Cu pasi nesiguri inspre casa mea,
Unde-mi gasesc iubita mea culcata
In patul meu cu altul ea dormea...
Atunci nebun de-a vinului plutesc,
Am scos cutitul si l-am implantat
In pieptul celei care ma tradat
In pieptul celei ce-mi trada iubirea.
Si cum priveam la pieptu-i plin de sange
In gheara mortii ce se sfasia
In mine inimioara mi se stinge
Caci sora ei dormise langa ea...
A doua zi,legat de lanturile grele
In fata unei groaznice inchisori
Priveam in sus la cerul fara stele
Si ma gandeam la groaznicul amor...
luni, 31 august 2009
sâmbătă, 8 august 2009
adevarat...
Era odata o fata oarba... si s-a izolat de toti si toate... nu vroia sa stea cu ea decat prietenul ei. Tot ce-mi doresc mai mult e sa pot vedea lumea din jurul meu, spunea ea... -Vrei sa te casatoresti cu mine? i-a propus intr-o zi baiatul... -Nu ma voi casatori daca nu pot vedea... ...La ceva timp, pt fata a aparut o pereche de ochi donati... a putut vedea si in momentul cand s-a uitat la prietenul ei a vazut ca si el este orb... -"Nu ma pot casatori cu un orb"... a spus fata si s-a intors sa plece... Inainte sa dispara sunetul pasilor ei, baiatul i-a soptit : "sa ai grija de ochii mei te rog"
marți, 4 august 2009
Paradoxul vremurilor noastre ...
“Paradoxul vremurilor noastre în istorie este ca avem:
cladiri mai mari, dar suflete mai mici;
autostrazi mai largi, dar minti mai înguste.
Cheltuim mai mult, dar avem mai putin;
cumparam mai mult, dar ne bucuram mai putin.
Avem case mai mari, dar familii mai mici,
Avem mai multe accesorii, dar mai putin timp;
avem mai multe functii, dar mai putina minte,
mai multe cunostinte, dar mai putina judecata;
mai multi experti si totusi mai multe probleme,
mai multa medicina, dar mai putina sanatate.
Bem prea mult, fumam prea mult,
Cheltuim prea nesabuit,
Râdem prea putin,
Conducem prea repede,
Ne enervam prea tare,
Ne culcam prea târziu, ne sculam prea obositi,
Citim prea putin, ne uitam prea mult la televizor si
ne rugam prea rar.
Ne-am multiplicat averile, dar ne-am redus valorile.
Vorbim prea mult, iubim prea rar si urâm prea des.
Am învatat cum sa ne câstigam existenta, dar nu cum sa
ne facem o viata,
Am adaugat ani vietii si nu viata anilor.
Am ajuns pâna la luna si înapoi, dar avem probleme
când trebuie sa traversam strada sa facem cunostinta
cu un vecin.
Am cucerit spatiul cosmic, dar nu si pe cel interior.
Am facut lucruri mai mari, dar nu si mai bune.
Am curatat aerul, dar am poluat solul.
Am cucerit atomul, dar nu si prejudecatile noastre.
Scriem mai mult, dar învatam mai putin.
Planuim mai multe, dar realizam mai putine.
Am învatat sa ne grabim, dar nu si sa asteptam.
Am construit mai multe calculatoare: sa detina mai
multe informatii, sa produca mai multe copii ca
niciodata, dar comunicam din ce în ce mai
putin.
Acestea sunt vremurile fast-food-urilor si digestiei
încete; oamenilor mari si caracterelor meschine;
profiturilor rapide si relatiilor superficiale.
Acestea sunt vremurile în care avem doua venituri, dar
mai multe divorturi,
Case mai frumoase, dar camine destramate.
Acestea sunt vremurile în care avem excursii rapide,
scutece de unica folosinta,
moralitate de doi bani, aventuri de-o noapte,
corpuri supraponderale si pastile care îti induc orice
stare, de la bucurie, la liniste si la moarte.
Sunt niste vremuri în care sunt prea multe vitrine,
dar nimic în interior.
Vremuri în care tehnologia îti poate aduce aceasta
scrisoare si în care
poti decide
fie sa împartasesti acest punct de vedere,
fie sa stergi aceste randuri.
Aminteste-ti sa-ti petreci timp cu persoanele iubite,
Pentru ca nu vor fi lânga tine o eternitate.
Aminteste-ti sa spui o vorba buna copilului care te
veneraza, pentru ca acel copil va creste curând si va
pleca de lânga tine.
Aminteste-ti sa-l îmbratisezi cu dragoste pe cel de
lânga tine pentru ca aceasta este singura comoara pe
care o poti oferi cu inima si nu te
costa
nimic.
Aminteste-ti sa spui “TE IUBESC” partenerului si
persoanelor pe care le îndragesti, dar mai ales sa o
spui din inima.
O sarutare si o îmbratisare vor alina durerea atunci
când sunt sincere.
Aminteste-ti sa-i tii pe cei dragi de mâna si sa
pretuiesti acel moment pentru ca într-o zi acea
persoana nu va mai fi lânga tine.
ai.
timp sa împartasesti gândurile pretioase pe care le
Fa-ti timp sa iubesti, fa-ti timp sa vorbesti, fa-ti
timp sa împartasesti gândurile pretioase pe care le
ai.
cladiri mai mari, dar suflete mai mici;
autostrazi mai largi, dar minti mai înguste.
Cheltuim mai mult, dar avem mai putin;
cumparam mai mult, dar ne bucuram mai putin.
Avem case mai mari, dar familii mai mici,
Avem mai multe accesorii, dar mai putin timp;
avem mai multe functii, dar mai putina minte,
mai multe cunostinte, dar mai putina judecata;
mai multi experti si totusi mai multe probleme,
mai multa medicina, dar mai putina sanatate.
Bem prea mult, fumam prea mult,
Cheltuim prea nesabuit,
Râdem prea putin,
Conducem prea repede,
Ne enervam prea tare,
Ne culcam prea târziu, ne sculam prea obositi,
Citim prea putin, ne uitam prea mult la televizor si
ne rugam prea rar.
Ne-am multiplicat averile, dar ne-am redus valorile.
Vorbim prea mult, iubim prea rar si urâm prea des.
Am învatat cum sa ne câstigam existenta, dar nu cum sa
ne facem o viata,
Am adaugat ani vietii si nu viata anilor.
Am ajuns pâna la luna si înapoi, dar avem probleme
când trebuie sa traversam strada sa facem cunostinta
cu un vecin.
Am cucerit spatiul cosmic, dar nu si pe cel interior.
Am facut lucruri mai mari, dar nu si mai bune.
Am curatat aerul, dar am poluat solul.
Am cucerit atomul, dar nu si prejudecatile noastre.
Scriem mai mult, dar învatam mai putin.
Planuim mai multe, dar realizam mai putine.
Am învatat sa ne grabim, dar nu si sa asteptam.
Am construit mai multe calculatoare: sa detina mai
multe informatii, sa produca mai multe copii ca
niciodata, dar comunicam din ce în ce mai
putin.
Acestea sunt vremurile fast-food-urilor si digestiei
încete; oamenilor mari si caracterelor meschine;
profiturilor rapide si relatiilor superficiale.
Acestea sunt vremurile în care avem doua venituri, dar
mai multe divorturi,
Case mai frumoase, dar camine destramate.
Acestea sunt vremurile în care avem excursii rapide,
scutece de unica folosinta,
moralitate de doi bani, aventuri de-o noapte,
corpuri supraponderale si pastile care îti induc orice
stare, de la bucurie, la liniste si la moarte.
Sunt niste vremuri în care sunt prea multe vitrine,
dar nimic în interior.
Vremuri în care tehnologia îti poate aduce aceasta
scrisoare si în care
poti decide
fie sa împartasesti acest punct de vedere,
fie sa stergi aceste randuri.
Aminteste-ti sa-ti petreci timp cu persoanele iubite,
Pentru ca nu vor fi lânga tine o eternitate.
Aminteste-ti sa spui o vorba buna copilului care te
veneraza, pentru ca acel copil va creste curând si va
pleca de lânga tine.
Aminteste-ti sa-l îmbratisezi cu dragoste pe cel de
lânga tine pentru ca aceasta este singura comoara pe
care o poti oferi cu inima si nu te
costa
nimic.
Aminteste-ti sa spui “TE IUBESC” partenerului si
persoanelor pe care le îndragesti, dar mai ales sa o
spui din inima.
O sarutare si o îmbratisare vor alina durerea atunci
când sunt sincere.
Aminteste-ti sa-i tii pe cei dragi de mâna si sa
pretuiesti acel moment pentru ca într-o zi acea
persoana nu va mai fi lânga tine.
ai.
timp sa împartasesti gândurile pretioase pe care le
Fa-ti timp sa iubesti, fa-ti timp sa vorbesti, fa-ti
timp sa împartasesti gândurile pretioase pe care le
ai.
vineri, 3 iulie 2009
sâmbătă, 13 iunie 2009
neruda - poemul 20
Asta-seara pot sa scriu cele ma triste versuri.
Sa scriu, de pilda:"Noaptea e instelata, iar hat, departe, pe cer dardaie astrii albastri".
Vantul noptii da roata pe cer si canta.
Asta-seara pot sa scri cele mai triste versuri.
Eu am iubit-o, si, uneori, chiar si ea m-a iubit.
In asemenea nopti am tinut-o in brate,
Si-am sarutat-o de atatea ori sub cerul nesfarsit.
Ea m-a iubit, si uneori chiar si eu o iubeam.
Dar cum sa nu iubesc
Ochii mari cu care ma tintuia?
Asta-seara pot sa scriu cele mai triste versuri.
Sa stiu ca nu mai e mea.
Sa simt ca am pierdut-o.
S-aud noaptea imensa, si mai imensa fara ea.
Si versul sa-mi cada pe suflet ca roua pe iarba.
Ce conteaza ca iubirea-mi n-ar putea s-o pastreze?
Noaptea e instelata, iar ea nu-i cu mine.
Asta-i tot. Departe, cineva canta. In departare.
Sufletul meu nu-i multumit ca a pierdut-o.
Ca pentru a mi-o apropia, privirea mea o cauta.
Inima mea o cauta, dar ea nu-i cu mine.
Chiar in noaptea care face albi aceiasi copaci.
Noi, ce-i de-atunci, nu mai suntem aceiasi.
N-o mai iubesc, e sigur, dar cat am mai iubit-o.
Vocea mea cauta vantul, ca sa-i ajunga in urechi.
A altuia. A altuia va fi.
Ca inainte, a sarutarilor mele.
Vocea ei, trupul ei limpede. Ochii ei infiniti.
N-o mai iubesc, e sigur, dar poate-o mai iubesc.
Atat de scurta-i iubirea, si-a atat de lunga uitarea.
Fiindca in asemenea nopti am tinut-o in brate,
Sufletul meu nu-i multumit ca a pirdut-o.
Chiar de-ar fi ultima durere pe care mi-o provoaca si acestea
ultimele versuri pe care le scriu.
Sa scriu, de pilda:"Noaptea e instelata, iar hat, departe, pe cer dardaie astrii albastri".
Vantul noptii da roata pe cer si canta.
Asta-seara pot sa scri cele mai triste versuri.
Eu am iubit-o, si, uneori, chiar si ea m-a iubit.
In asemenea nopti am tinut-o in brate,
Si-am sarutat-o de atatea ori sub cerul nesfarsit.
Ea m-a iubit, si uneori chiar si eu o iubeam.
Dar cum sa nu iubesc
Ochii mari cu care ma tintuia?
Asta-seara pot sa scriu cele mai triste versuri.
Sa stiu ca nu mai e mea.
Sa simt ca am pierdut-o.
S-aud noaptea imensa, si mai imensa fara ea.
Si versul sa-mi cada pe suflet ca roua pe iarba.
Ce conteaza ca iubirea-mi n-ar putea s-o pastreze?
Noaptea e instelata, iar ea nu-i cu mine.
Asta-i tot. Departe, cineva canta. In departare.
Sufletul meu nu-i multumit ca a pierdut-o.
Ca pentru a mi-o apropia, privirea mea o cauta.
Inima mea o cauta, dar ea nu-i cu mine.
Chiar in noaptea care face albi aceiasi copaci.
Noi, ce-i de-atunci, nu mai suntem aceiasi.
N-o mai iubesc, e sigur, dar cat am mai iubit-o.
Vocea mea cauta vantul, ca sa-i ajunga in urechi.
A altuia. A altuia va fi.
Ca inainte, a sarutarilor mele.
Vocea ei, trupul ei limpede. Ochii ei infiniti.
N-o mai iubesc, e sigur, dar poate-o mai iubesc.
Atat de scurta-i iubirea, si-a atat de lunga uitarea.
Fiindca in asemenea nopti am tinut-o in brate,
Sufletul meu nu-i multumit ca a pirdut-o.
Chiar de-ar fi ultima durere pe care mi-o provoaca si acestea
ultimele versuri pe care le scriu.
neruda - oda frumoasei mele
Cu inimă pură, cu privire
limpede
te slăvesc frumuseţe,
stăvilind sângele meu,
pentru ca unduind, să ţâşnescă
linia, conturul,
pentru ca
tu să-mi pogori în cântec
ca-ntr-un tărâm de păduri sau de spume:
în miresma pământului
sau în muzica mării.
Frumoasa mea nudă,
la fel
sunt picioarele tale-arcuite
de-o pală străveche
de vânt sau de zvonuri,
precum
sunt urechile tale
scoici mititele
ale splendidei mări americane.
La fel sânii tăi
de împliniţi, doldora
de lumina vieţii,
sunt ca şi
pleoapele tale fremătătoare,
ca de grâu, ce acoperă sau dezvelesc
tărâmurile-adânci ale ochilor tăi.
Linia ce desparte
spatele tău
în pale tărâmuri,
se pierde şi reapare
în două jumătăţi,
ca de măr,
şi şerpuieşte despărţindu-ţi
frumuseţea
în două coloane
de aur aprins, de albastru gingaş,
pierzându-se la picioarele tale,
ca-n două boabe de strugure,
de unde iarăşi se-aprinde şi se înalţă
dublul copac al simetriei tale,
foc înflorit, policandru deschis,
rod plin, ridicat
deasupra legământului mării
şi al pământului.
Din ce substanţă,
cuarţ, agată sau grâu,
a fost trupul tău plăsmuit şi s-a-nălţat
ca pâinea dospind
în dogoare,
şi-a-nvederat
coline de-argint
văi de catifea,
până ce-a rămas întipărită
forma ta de femeie puternică, gingaşă?
limpede
te slăvesc frumuseţe,
stăvilind sângele meu,
pentru ca unduind, să ţâşnescă
linia, conturul,
pentru ca
tu să-mi pogori în cântec
ca-ntr-un tărâm de păduri sau de spume:
în miresma pământului
sau în muzica mării.
Frumoasa mea nudă,
la fel
sunt picioarele tale-arcuite
de-o pală străveche
de vânt sau de zvonuri,
precum
sunt urechile tale
scoici mititele
ale splendidei mări americane.
La fel sânii tăi
de împliniţi, doldora
de lumina vieţii,
sunt ca şi
pleoapele tale fremătătoare,
ca de grâu, ce acoperă sau dezvelesc
tărâmurile-adânci ale ochilor tăi.
Linia ce desparte
spatele tău
în pale tărâmuri,
se pierde şi reapare
în două jumătăţi,
ca de măr,
şi şerpuieşte despărţindu-ţi
frumuseţea
în două coloane
de aur aprins, de albastru gingaş,
pierzându-se la picioarele tale,
ca-n două boabe de strugure,
de unde iarăşi se-aprinde şi se înalţă
dublul copac al simetriei tale,
foc înflorit, policandru deschis,
rod plin, ridicat
deasupra legământului mării
şi al pământului.
Din ce substanţă,
cuarţ, agată sau grâu,
a fost trupul tău plăsmuit şi s-a-nălţat
ca pâinea dospind
în dogoare,
şi-a-nvederat
coline de-argint
văi de catifea,
până ce-a rămas întipărită
forma ta de femeie puternică, gingaşă?
marți, 2 iunie 2009
cine moare?
Moare cate putin cine se transforma in sclavul obisnuintei, urmand in fiecare zi aceleasi traiectorii;cine nu-si schimba existenta;cine nu risca sa construiasca ceva nou;cine nu vorbeste cu oamenii pe care nu-i cunoaste.Moare cate putin cine-si face din televiziune un guru.Moare cate putin cine evita pasiunea,cine prefera negrul pe alb si punctele pe "i" in locul unui vartej de emotii, acele emotii care invata ochii sa staluceasca, oftatul sa surada si care elibereaza sentimentele inimii.Moare cate putin cine nu pleaca atunci cand este nefericit in lucrul sau cine nu risca certul pentru incert pentru a-si indeplini un vis;cine nu-si permite macar o data in viata sa nu asculte sfaturile "responsabile".Moare cate putin cine nu calatoreste;cine nu citeste;cine nu asculta muzica;cine nu cauta harul din el insusi.Moare cate putin cine-si distruge dragostea;cine nu se lasa ajutat.Moare cate putin cine-si petrece zilele plangandu-si de mila si detestand ploaia care nu mai inceteaza.Moare cate putin cine abandoneaza un proiect inainte de a-l fi inceput;cine nu intreaba de frica sa nu se faca de ras si cine nu raspunde chiar daca cunoaste intrebarea.Evitam moartea cate putin, amintindu-ne intotdeauna ca "a fi viu" cere unefort mult mai mare decat simplul fapt de a respira.Doar rabdarea cuminte ne va face sa cucerim o fericire splendida. Totul depinde de cum o traim...Daca va fi sa te infierbanti, infierbanta-te la soareDaca va fi sa inseli, inseala-ti stomaculDaca va fi sa plangi, plangi de bucurieDaca va fi sa minti, minte in privinta varstei taleDaca va fi sa furi, fura o sarutareDaca va fi sa pierzi, pierde-ti fricaDaca va fi sa simti foame, simte foame de iubireDaca va fi sa doresti sa fii fericit, doreste-ti infiecare zi...
sâmbătă, 30 mai 2009
Neruda
Îmi placi cînd esti tãcutã cãci parcã esti absentã, Si mã auzi din depãrtare si vocea mea nu te atinge. Se pare cã ochii ti-ar fi zburat Si se pare cã un sãrut si-ar pecetlui buzele. Cum toate lucrurile sînt pline de sufletul meu Te ridici deasupra lor, plinã de sufletul meu. Fluture de vis, te asemeni cuvîntului melancolie. Îmi placi cînd esti tãcutã si parcã esti îndepãrtatã Si parcã te plîngi, fluture în soaptã. Si mã auzi din depãrtare si vocea mea nu te ajunge. Lasã-mã sã tac si eu cu tãcerea ta. Lasã-mã sã-ti si vorbesc prin tãcerea ta Luminoasã ca o lampã, simplã ca un inel. Esti precum e noaptea, tãcutã si înstelatã Tãcerea ta e stelarã, atît de îndepãrtatã si de simplã. Îmi placi cînd esti tãcutã cãci parcã esti absentã. Distantã si îndureratã ca si cînd ai fi murit. Un cuvînt atunci, un zîmbet ajung. Si sînt bucuros cã nu e adevãrat
iubirea...
Atunci când te îndragostesti, în tine simti ca se naste înca o fiinta, o alta faptura, care traieste în tine, ca un parazit, cum ar spune unii mai sarcastic si mai acrimonios (opinie venita în acest continut caustic doar la cei ce nu pot iubi si privesc salivând la cei ce se iubesc). Traieste în tine, dar este atât de puternica, încorporeaza atât de multa forta dinamica si de o tiranie atât de placuta, ca pune stapânire totala pe tine (nu prin puciuri sau alte lovituri de stat, dar cu vointa ta hipnotizata), chiar daca aceasta faptura de-abia s-a nascut si e un copil. Îti controleaza fiecare celula, fiecare hemoglobina ce trece prin vamele inimii, fiecare neuron ce-ti alimenteaza viata cu traire. Instaureaza în fiinta ta launtrica o tiranie, un despotism cumplit de placut. Faptura ta exterioara într-un fel moare si se transforma într-o haina, un scut al acelui copil al fericirii supreme pe care l-a adus cocorul destinului si l-a asezat în cuibul din tine. Ce frumos e copilul acesta! Dragalas si candid ca un îngeras! Îti poarta inima si gândul pe aripile lui si le duce cu el în clatorii în jurul universului, al infinitului în timp si spatiu (de aia se spune ca „libovul” îti da aripi). Aceasta fiinta serafimica, care s-a nasccut în noi în urma sarutului voluptos al sortii, este leita noua, oamenilor, atât structural, cât si fiziologic, dar cu unele (multe de fapt) particularitati unice ce o fac sursa de eutimie si euforie. Respira ca si noi, dar doar arome de trandafiri si miresme exotice ce ametesc de la kilometri polenizatoarele. Aude ca si noi, dar îsi hraneste urechile doar cu triluri de ciocârlii si privighetori si simfonii de Mozart si Beethoven. Vede ca si noi, dar peste ochii lui el si-a tras perdele bogat colorate cu picturi de da Vinci sau Rafael (de aia cei îndragostiti sunt cam orbi în privinta actiunilor si faptelor, de aia se spune ca dragostea e oarba sau, cum spunea altcineva, nu e oarba, dar nu doreste sa spuna ce vede). Se hraneste ca si noi, are stomac ca si noi, dar în stomacul lui salasluiessc fluturi pe care îi hraneste cu curcubee, cu cascade de culoare, cu aurore boreale, cu picturi renascentiste, cu pânze pe care raza de lumina si-a aruncat galetile de culori. Niste fluturi mereu înfometati si neastâmparati. Si asta e „ibostea” - furnicaturi de fluturi în stomac, adica foamea de culoare. Si asta este dorul de persoana „ibovnica” -- furnicaturile cumplite ale fulturilor flamânzi. Pentru ca persoana iubita este sursa de hrana a fluturilor, este sursa de culoare, o sursa generatoare la nesfârsit de curcubee si zâmbete de floare.
"Robie este tipul de om pe care ti-ar placea sa-l urasti: e intotdeauna bine dispus si are intotdeauna ceva pozitiv de spus. Daca cineva il intreaba cum ii merge, el raspunde:"Daca ar fi mai bine de atat, ar fi nevoi de doi oameni pentru atata bine!" E un optimist. Daca un coleg are o zi rea, Robie reuseste intotdeauna sa-l faca sa vada partea pozitiva a situatiei. Am devenit curios si intr-o zi l-am intrebat: "Nu inteleg, nu este cu putinta sa fii optimist in toate zilele, tu cum reusesti?" Robie imi raspunse: "In fiecare zi cand ma trezesc, stiu ca am doua posibilitati: Pot sa aleg sa fiu bine dispus sau pot sa aleg sa fiu rau dispus. Si aleg sa fiu bine dispus. Cand mi se intampla ceva rau, pot sa aleg intre a fi o victima sau pot sa aleg sa invat din ce mi s-a intamplat. Si eu aleg sa invat.De fiecare data cand cineva vine la mine sa se lamenteze pentru ceva, pot sa aleg intre a-i accepta plangerile sau pot alege sa-l ajut sa vada latura pozitiva a vietii. Si eu aleg intotdeauna partea buna a vietii. "Dar asta nu este intotdeauna asa de usor"i-am spus . "Ba da, zise Robie, intreaga viata este o problema de optiuni. Cand indepartezi din viata tot ceea ce nu conteaza cu adevarat, totul devine o chestiune de optiuni, depinde de tine sa alegi cum sa reactionezi la diverse situatii, tu trebuie sa decizi cum sa-i lasi pe altii sa-ti influenteze atitudinea fata de viata. Tu alegi sa fii bine sau rau dispus. Pana la sfarsit tu esti acela care decizi cum sa-ti traiesti viata". Dupa aceasta discutie am pierdut legatura cu Robie fiindca mi-am schimbat locul de munca, dar adesea ma regaseam gandindu-ma la cuvintele lui atunci optam pentru ceva in viata in loc sa reactionez la evenimente. Apoi am aflat ca Robie a avut un accident groaznic la locul de munca, a cazut de la 18 metri inaltime si dupa o operatie de 8 ore si dupa o indelungata spitalizare a iesit avand o placa de otel in spate. M-am dus sa-l vad si l-am intrebat daca se simte tot atat de bine. "Vrei sa vezi cicatricile mele? " "Dar cum faci sa ramai pozitiv dupa ce ti s-a intamplat? "In timp ce cadeam, primul lucru care mi-a venit in minte a fost fetita mea. Apoi in timp ce zaceam pe pamant, mi-am zis ca pot sa aleg intre a muri si a trai. Si am ales sa traiesc" "Dar nu ti-a fost frica?" "Atunci cand m-au dus la spital si am vazut expresiile fetelor surorilor si doctorilor, mi-a fost frica fiindca era de parca se uitau la un om mort. Apoi un infirmier m-a intrebat daca am alergie si am raspuns : DA! Toti m-au privit si atunci am urlat: sunt alergic la gravitatie! Toti au izbucnit in ras, si eu le-am spus: acum operati-ma ca un om viu, nu ca pe unul care e deja mort!" Robie m-a invatat ca in fiecare zi avem posibilitatea de a alege sa traim o viata deplina. Si este inutil sa fim mereu ingrijorati pentru maine fiindca fiecare zi vine cu problemele ei cu care trebuie sa traim, si maine ne vom gandi la problemele de maine. La urma urmei, azi este ziua de maine pentru care iti faceai probleme ieri. "
Abonați-vă la:
Postări (Atom)
