iubirea...

Atunci când te îndragostesti, în tine simti ca se naste înca o fiinta, o alta faptura, care traieste în tine, ca un parazit, cum ar spune unii mai sarcastic si mai acrimonios (opinie venita în acest continut caustic doar la cei ce nu pot iubi si privesc salivând la cei ce se iubesc). Traieste în tine, dar este atât de puternica, încorporeaza atât de multa forta dinamica si de o tiranie atât de placuta, ca pune stapânire totala pe tine (nu prin puciuri sau alte lovituri de stat, dar cu vointa ta hipnotizata), chiar daca aceasta faptura de-abia s-a nascut si e un copil. Îti controleaza fiecare celula, fiecare hemoglobina ce trece prin vamele inimii, fiecare neuron ce-ti alimenteaza viata cu traire. Instaureaza în fiinta ta launtrica o tiranie, un despotism cumplit de placut. Faptura ta exterioara într-un fel moare si se transforma într-o haina, un scut al acelui copil al fericirii supreme pe care l-a adus cocorul destinului si l-a asezat în cuibul din tine. Ce frumos e copilul acesta! Dragalas si candid ca un îngeras! Îti poarta inima si gândul pe aripile lui si le duce cu el în clatorii în jurul universului, al infinitului în timp si spatiu (de aia se spune ca „libovul” îti da aripi). Aceasta fiinta serafimica, care s-a nasccut în noi în urma sarutului voluptos al sortii, este leita noua, oamenilor, atât structural, cât si fiziologic, dar cu unele (multe de fapt) particularitati unice ce o fac sursa de eutimie si euforie. Respira ca si noi, dar doar arome de trandafiri si miresme exotice ce ametesc de la kilometri polenizatoarele. Aude ca si noi, dar îsi hraneste urechile doar cu triluri de ciocârlii si privighetori si simfonii de Mozart si Beethoven. Vede ca si noi, dar peste ochii lui el si-a tras perdele bogat colorate cu picturi de da Vinci sau Rafael (de aia cei îndragostiti sunt cam orbi în privinta actiunilor si faptelor, de aia se spune ca dragostea e oarba sau, cum spunea altcineva, nu e oarba, dar nu doreste sa spuna ce vede). Se hraneste ca si noi, are stomac ca si noi, dar în stomacul lui salasluiessc fluturi pe care îi hraneste cu curcubee, cu cascade de culoare, cu aurore boreale, cu picturi renascentiste, cu pânze pe care raza de lumina si-a aruncat galetile de culori. Niste fluturi mereu înfometati si neastâmparati. Si asta e „ibostea” - furnicaturi de fluturi în stomac, adica foamea de culoare. Si asta este dorul de persoana „ibovnica” -- furnicaturile cumplite ale fulturilor flamânzi. Pentru ca persoana iubita este sursa de hrana a fluturilor, este sursa de culoare, o sursa generatoare la nesfârsit de curcubee si zâmbete de floare.